Jirlău | Urmărire până la Rubla. Șoferul nu avea permis
Marti noapte,5 mai, la ora 02:20, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Făurei au efectuat semnalul regulamentar de oprire, unui vehicul ce se deplasa pe raza localităţii Jirlău.
Întrucât, conducătorul auto nu a oprit la semanlele poliţiştilor, aceştia au pornit în urmărirea vehiculului, reuşindu-se oprirea autoturismului pe raza satului Rubla, judeţul Buzău.
În urma verificărilor efectuate, a fost identificat şoferul, în vârstă de 24 de ani, din judeţul Buzău, care nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, de asemenea, stabilindu-se faptul că a luat maşina mamei sale, din curtea locuinţei, fără acordul acesteia.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unu vehicul fără permis de conducere şi furt între rude.
De asemenea, în vehicul au fost identifcaţi şi trei pasageri, cu vârstele cuprinse între 16 şi 20 de ani, toţi din judeţul Buzău.
Cei patru tineri au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă, în valoare de 2000 de lei fiecare pentru nerespectarea prevederilor O.M. nr.3/2020.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu